Despre carte: 1992 / Numele lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel pentru mulți dintre contemporanii noștri a devenit sinonim cu cuvântul „filosof”. Niciunul dintre predecesorii săi nu ridicase disciplina, considerată timp de secole „roaba teologiei”, la un piedestal atât de înalt. „Hegel este gust”, a afirmat Friedrich Nietzsche, iar gânditorul rus Vladimir Solovyov, vorbind despre Hegel, a remarcat: „Dintre toți filozofii, numai pentru el filosofia a fost totul”. Este paradoxal, dar de două sute de ani încoace, monolitul zvelt al filosofiei hegeliene a fost subiectul unei lupte între o mare varietate de partide în război pentru dreptul de a-l însuși, de data aceasta făcându-l „roaba ideologiei” sau antropologiei. Moștenirea hegeliană a fost împărtășită cu zel mai ales în Rusia, unde atât slavofilii, cât și occidentalii o considerau „una a lor”; atât roșu cât și alb. Dar rezistența textelor lui Hegel s-a dovedit a fi prea mare și nici politicienii, nici postmoderniștii nu au reușit să folosească pe deplin moștenirea „geniului german sumbru”. Filosofia lui Hegel a păstrat valoarea unui sistem integral de vederi, nefiind niciodată încadrat în cadrul unui „kit de instrumente” pentru cucerirea minților și a sufletelor „Fenomenologia spiritului” este una dintre cele mai fundamentale lucrări din istoria gândirii filosofice și, poate,. prin urmare una dintre cele mai greu de înțeles.